Cerc Pastoral la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bâcu

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 10, 2024

Noua troiță este amplasată la intrarea în curtea bisericii din Bâcu și a fost donată de ieromonahul Efrem, fiu al satului, de la Mănăstirea Cocoș din județul Tulcea.

Slujba de sfințire a fost urmată de Slujba Sfântului Maslu, săvârșită în biserica parohiei de un sobor de nouă preoți, atât din Cercul pastoral-misionar amintit, cât și din parohiile vecine. La eveniment au participat un număr mare de credincioși, printre care s-a numărat și Elena Luminița Lipșa, primarul comunei Ipatele.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Vasile Avram care a subliniat importanța postului duhovnicesc ca desăvârșire a postului trupesc cu exemple concrete din viața de zi cu zi.

În cadrul întâlnirii de cerc pastoral, pr. Marius Nica a susținut conferința „Citirea și interpretarea Sfintei Scripturi în viața creștinului”, după care părinții prezenți au discutat despre importanța predicii, atât la Sfânta Liturghie, cât și la toate celelalte slujbe și întâlniri cu credincioșii.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri